Bistriţa, 07 iulie 2010 BULETIN DE PRESĂ
Ieri, 06.07.2010, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu specialişti din cadrul ITRSV Cluj – Napoca şi silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Valea Vinului s-au deplasat în pădurea comunei Nimigea unde au depistat pe Niculiţă R., de 45 ani, din localitatea Mintiu, comuna Nimigea , în timp ce tăia arbori nemarcaţi.
În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii s-a constatat că în perioada 05-06.07.2010, făptuitorul a tăiat fără drept şi a susutras un număr de 25 arbori, speciile gorun şi carpen cu un volum de 14,9 mc, cauzând astfel un prejudiciu total de 3.584,52 lei.
Cercetările în acest caz continuă de către poliţiştii Compartimentului Silvicultură sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori cu făptuitorul în stare de libertate.
Prins în flagrant de poliţişti în timp ce ieşea cu bunuri furate dintr-o locuinţă
Acesta a pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, în lipsa proprietarului.
Bunurile sustrase au fost restituite de poliţişti, părţii vătămate. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu făptuitorul în stare de libertate.
Prinşi în flagrant de oamenii legii, în timp ce transportau bunuri furate
Din verificările efectuate de oamenii legii s-a stabilit că cei doi au sustras piesele de rezervă ale unui tractor de la fosta fermă a I.A.S. Teaca şi se deplasau la un centru de colectare fier vechi din localitate pentru a le vinde.
Piesele în valoare de aproximativ 2.500 lei au fost restituite părţii vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu autorii în stare de libertate.
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL I.P.J. B-N
Agent principal de poliţie
Claudia Adriana RĂDOI
E-mail: cabinet@bn.politiaromana.ro
Telefon:0263203103; fax: 0263232062
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu