vineri, 16 iulie 2010

Guvernul a aprobat Programul „Case de locuit în zonele afectate de calamităţile naturale din anul 2010”


Guvernul a adoptat un act normativ prin care Ministerul Dezvoltării a fost împuternicit să achiziţioneze materialele de construcţie necesare pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţii, pe baza solicitărilor administraţiilor publice locale, a declarat primul-ministru Emil Boc.
Este vorba de Programul „Case de locuit în zonele afectate de calamităţile naturale din anul 2010”, a precizat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
Prin acest Program sunt achiziţionate materiale de construcţii necesare reconstruirii caselor dărâmate în urma calamităţilor din acest an sau materiale de conctrucţie pentru repararea acelora care au fost doar afectate.
Pentru calcularea costurilor necesare achiziţionării materialelor de construcţie, Ministerul Dezvoltării a aprobat un proiect tehnic, care se referă la o locuinţă cu 2 camere, cu o suprafaţă de 60,5 metri pătraţi, din care suprafaţa utilă este de 47,5 metri pătraţi.
Pentru derularea programului e necesar ca echipele mixte să fi făcut evalaurea pagubelor produse de inundaţii şi apoi să trimită, centralizat, către minister, solicitările de materiale de construcţie. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării vor calcula necesarul de materiale de construcţii, după proiectul tehnic aprobat, şi apoi suma necesară să fie acordată din buget pentru achiziţionarea centralizată a materialelor, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin procedurile legale.
„Suma totală pentru o locuinţă reconstruită, conform acestui proiect, e de aproximativ 39.000 de ron, înainte de procedurile de achiziţie, însă experienţa din anii trecuţi ne arată că în urma procedurilor de achiziţie, suma devine mult mai mică” a afirmat ministrul Udrea.
Materialele de construcţie sunt trimsie către consiliile locale, care  au obligaţia de a le depozita şi a le împărţi către beneficiari, urmând ca reconstrucţia sau reabilitarea caselor să se facă din resurse proprii.
Consiliile locale vor asigura prin obiective de investiţii proprii realizarea drumurilor şi a căilor de acces pentru amplasamentele noi, în cazul strămutării gospodăriilor afectate de calamităţile naturale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
De asemenea, instituţiile prefectului vor monitoriza realizarea alimentării cu apă, a reţelelor de alimentare cu energie electrică şi, după caz, a celor de alimentare cu gaze naturale, precum şi a branşării la acestea a caselor de locuit reconstruite, în concordanţă cu programul de finalizare şi punere în funcţiune a construcţiilor.
Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu