COMUNICAT
Cele cinci mari confederatii din România: Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" continuă acţiunile de protest ca urmare a eşecului total al discuţiilor cu premierul României, ministrul Finanţelor şi ministrul Muncii.
Protestul hotărât al membrilor de sindicat este determinat de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, măsuri care se adresează şi afectează numai categoriile de lucrători, pensionari şi asistaţi sociali, şi este consecinţa refuzului constant al Guvernului de a dialoga în mod real cu reprezentanţii celor cinci mari confederaţii sindicale.
Acţiunile care urmează a se desfăşura sunt:
- GREVĂ pe termen nedeterminat începând cu data de 31 mai 2010.
- Greva cuprinde principale sectoare bugetare (învăţământ, sănătate şi administraţie publică, transport, sectoare economice şi de servicii) acţiunea fiind susţinută şi de o GREVĂ de SOLIDARITATE desfăşurată în celelalte sectoare bugetare şi economice.
- Începand cu 1 iunie 2010, între orele 12.00-14.00 vor avea loc mitinguri de protest la nivelul judeţelor, în faţa Prefecturilor.
- Continuarea acţiunii de lobby la toţi parlamentarii pentru a refuza propunerea Guvernului şi solicitarea ca aceştia să voteze deschis moţiunea pentru a se vedea opţiunea lor.
- În 3 iunie 2010 (sau 4 iunie 2010), în funcţie de data dezbaterii MOŢIUNII de CENZURĂ, se organizează un lanţ uman în jurul Parlamentului, cu manifestări la cele 4 porţi de intrare, o GREVĂ GENERALĂ de SOLIDARITATE, cu prezenţă şi în sală la dezbateri şi la votul moţiunii.
Aceste acţiuni sunt un test a maturităţii întregii societăţii civile româneşti de a se opune unor mentalităţi dictatoriale care doresc crearea unei Românii a coruptiei şi a furtului acoperit de legi strâmbe. Societatea civilă trebuie să se opună aruncării în sărăcie a majorităţii cetăţenilor şi menţinerii bunăstării doar pentru privilegiati. TREBUIE ca cetăţenii, în special lucrătorii, să participe la acţiuni dacă nu sunt de acord cu măsurile propuse de Guvern.
Guvernanţii şi parlamentarii trebuie să îşi asume consecinţele agravării crizei.
Bogdan Iuliu HOSSU Marius Petcu
Preşedinte CNS “Cartel ALFA” CNSLR - Frăţia
Dumitru Costin
Blocul Naţional Sindical
Iacob Baciu Ion Popescu
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România CNS „Meridian”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu