vineri, 28 mai 2010

Startul primei etape - examenul psihologic!


BULETIN  DE PRESĂ                                                                                     Bistriţa, 28 mai 2010
        
Tinerii dornici să devină jandarmi care s-au înscris la sediul Jandarmeriei bistriţene pentru a susţine examenul la una din instituţiile de învăţământ militar din ţară, vor intra de săptămâna viitoare în prima etapă eliminatorie a concursului de admitere. Este vorba despre testarea psihologică, ce va avea loc în perioada 03-04 iunie 2010, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud, din B-dul Independenţei Nr. 7.
Până în prezent la Jandarmeria Bistriţa s-au înscris un număr de 212 candidaţi care doresc să devină jandarmi. Dintre aceştia, 48 doresc să susţină examenul la Academia de Poliţie „Al. Ioan Cuza” Bucureşti, restul intenţionând să urmeze cursurile şcolilor de subofiţeri jandarmi din Fălticeni sau Drăgăşani.
Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare pe site-ul Jandarmeriei bistriţene: www.jandarmeriabistrita.ro, secţiunea recrutări-concursuri.
 Acţiuni şi sancţiuni aplicate de către jandarmi în ultimele 24 de ore
Prostituţie, ameninţări cu acte de violenţă, provocarea unor scandaluri sau adresarea de injurii şi expresii jignitoare şi alarmarea fără drept a organelor de ordine. Acestea sunt principalele abateri care au fost sancţionate de jandarmi în ultimele 24 de ore.
Totalul sancţiunilor însumează 2.800 lei.
             Misiuni ale jandarmilor la sfârşit de săptămână
            Sâmbătă, 29 mai 2010, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la Şcoala Generală
Nr. 1, din Bistriţa unde va fi organizată Întâlnirea Eparhială a Copiilor, manifestare anuală care va reuni copiii din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
Sâmbătă, 29 şi duminică 30 mai 2010, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe Pietonal, unde va fi organizat Festivalul Etniilor, iar duminică ordinea publică va fi asigurată şi la Budacu de Sus la Festivalul Căluşarilor şi la Sângeorz-Băi la concursul de paintball şi la concertul de muzică ce va fi organizat în localitate.

     Ofiţer specialist informare şi relaţii publice

                                                                  Lt.
                                                                        Georgeta CĂŞVAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu