COMUNICAT DE PRESĂ Primul-ministru Emil Boc a cerut prefecţilor mobilizare maximă pentru ca probele scrise ale examenului de Bacalaureat să se desfăşoare fără probleme în zonele afectate de inundaţii.
Primul-ministru Emil Boc a avut astăzi o videoconferinţă cu prefecţii, cu care a analizat situaţia actuală în unele zone afectate de inundaţii şi măsurile care se impun pentru perioada următoare, în condiţiile în care prognozele meteorologice şi hidrologice indică şi pentru perioada următoare precipitaţii şi creşteri ale debitelor unor cursuri de apă.
Şeful Executivului a cerut reprezentanţilor în teritoriu ai Guvernului vigilenţă maximă să semnaleze eventualele probleme, astfel încât să se ia din timp toate măsurile pentru ca locuitorii din zonele cu atenţionare hidrologică să nu aibă de suferit. La rândul său, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a prezentat o situaţie actualizată pentru judeţele în care au fost semnalate probleme cu inundaţii sau creşteri ale debitelor râurilor peste cotele de atenţie.
În ultimele două zile, au fost afectate 85 de localităţi din 20 de judeţe, o persoană a decedat în Vrancea, iar una a fost dată dispărută în Bacău. Au fost evacuate 503 persoane şi au fost inundate 660 de gospodării şi anexe gospodăreşti. Au fost inundate, de asemenea, 740 de locuinţe, 4 obiective economice şi au fost afectate 4 drumuri naţionale, 10 drumuri judeţene şi 26 drumuri comunale, 13 poduri, 24 podeţe, 20 punţi pietonale şi 220 de fântâni. Sunt inundate 2.107 hectare de fâneţe, 3.140 hectare de păduri, 791 hectare de teren arabil teren. În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, prin reţeaua de medie tensiune, mai sunt afectate 15 localităţi din 2 judeţe – 13 din Cluj şi 2 din Harghita. Cele mai afectate judeţe au fost Bacău – cu 28 de localităţi şi o linie de cale ferată afectate şi o persoană dispărută – şi Brăila – unde au fost evacuate două blocuri de locuinţe sociale ca urmare a creşterii cotelor Dunării.
Totodată, având în vedere că mâine, 28 iunie, încep în toată ţara probele scrise ale examenului de Bacalaureat, primul-ministru Emil Boc a cerut mobilizare maximă la nivel local, în zonele afectate de inundaţii, pentru ca elevii şi comisiile de examinare să ajungă fără probleme la examen şi să nu existe întreruperi în alimentarea cu energie electrică a unităţilor şcolare, pentru a nu periclita transmiterea electronică a subiectelor de concurs.
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor, Daniel Funeriu, a dat asigurări că pregătirea pentru probele de Bacalaureat din 28 iunie este în grafic şi a amintit că ministerul dispune de o linie telefonică verde 0800.80.11.00 la care pot fi semnalate eventualele probleme legate de desfăşurarea examenului de Bacalaureat.
Biroul de presă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu