miercuri, 23 iunie 2010

Marko Bela a recunoscut că vrea autonomie teritorială şi oficializarea limbii maghiare

Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC: Marko Bela a recunoscut că vrea autonomie teritorială şi oficializarea limbii maghiare, iar PDL face tot posibilul să-i îndeplinească dorinţele
Preşedintele UDMR Marko Bela a recunoscut deschis într-o emisiune televizată că vrea autonomie teritorială şi oficializarea limbii maghiare. Dacă UDMR ar fi o formaţiune scoasă în afara legii sau un grup de anarhişti drogaţi, am trece cu vederea aceste declaraţii pentru că nu ar reprezenta niciun pericol.
Ele vin însă de la vicepremierul României, care se comportă la fel ca un vicepremier al Ungariei, având exact aceleaşi intenţii ca şi oficialii statului vecin. Cel mai grav însă este faptul că PDL face tot posibilul să-i îndeplinească dorinţele, aşa cum a făcut-o şi cu legea educaţiei şi cu multe alte doleanţe specifice ale UDMR.
Politicienii români şi autorităţile statului trebuie să se trezească până nu e prea târziu. Deja Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor din Secuime le cere consiliilor locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş ca în luna septembrie să adopte hotărâri prin care să se impună oficializarea limbii maghiare în instituţii, iar pentru comunitatea românească să fie desemnată o persoană delegată care să ţină legătura cu vorbitorii de limbă română. Acest lucru înseamnă că românii vor fi străini la ei în ţară şi că limba română va dispărea dintr-o parte a României.
Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu