miercuri, 30 iunie 2010

Relaţiile bilaterale excelente între guvernele României şi Republicii Ungare

COMUNICAT DE PRESĂ

     Primul-ministru Emil Boc l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe din Republica Ungară, domnul János Martonyi.
          Cei doi oficiali au evidenţiat relaţiile bilaterale excelente între guvernele României şi Republicii Ungare, exprimându-şi totodată determinarea de a dezvolta cooperarea celor două state, în vederea promovării intereselor comune în regiune şi în cadrul Uniunii Europene.
În context, şeful Guvernului de la Bucureşti a arătat că România va sprijini preşedinţia ungară a Uniunii Europene pe perioada mandatului, fiind aduse în discuţie cu acest prilej două obiective prioritare ale ţării noastre pe plan extern, respectiv aderarea la spaţiul Schengen în martie 2011 şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ca urmare a paşilor concreţi pe calea reformei justiţiei în România.
O altă temă de dialog în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria a constituit-o Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi importanţa identificării instrumentelor optime necesare implementării acesteia.
Au mai fost abordate efectele crizei economico-financiare internaţionale şi posibilităţile de contracarare a acestora prin măsuri pragmatice care să ducă la relansare economică.
Atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul János Martonyi au apreciat calitatea colaborării româno-ungare pe proiectele realizate în parteneriat şi s-au referit  la necesitatea dezvoltării de noi proiecte şi programe comune, în acest sens urmând ca o nouă Şedinţă de Guvern româno-ungară să fie organizată în toamna anului în curs.
            
Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu