sâmbătă, 19 iunie 2010

La Serbările Bistriţei medievale 2010, domnitorul moldovean Petru Rareş va fi oaspetele Cetăţii Bistriţa


   Actorii Dan Rădulescu şi Liviu Pancu îi vor interpreta pe Judele Peter Rehner şi pe domnitorul Petru Rareş la festivalul medieval bistriţean
  
   Serbările Bistriţei medievale 2010 vor propune spectatorilor un scenariu istoric în care domnitorul Moldovei, Petru Rareş va fi oaspetele bistriţenilor, pentru o noapte.
Se întâmpla acest lucru în 25 noiembrie 1543, când Petru Rareş renunţă la intenţia de-a recuceri Cetatea Ciceului, din mâinile ungurilor, în primul rând datorită vremii nefavorabile, “ploile necontenind de două luni de zile” (după cum menţiona cronica vremii), în aceste condiţii oastea domnitorului moldav neputându-se apropia de cetate. Se va apropia, însă, de Cetatea Bistriţei, pentru a-i determina pe bistriţeni să-i plătească Censul de Sânmartin. După negocierile care au durat câteva zile, părţile ajung la o înţelegere, bistriţenii plătindu-i domnitorului doar 1940 de florini, din 8 000, câţi cerea la început Petru Rareş. Astfel că, “în ziua de 25 noiembrie 1543  Rareş intră în trăsură pe porţile oraşului, fel de a călători cu care trebuise să se obişnuiască din 1538, când cu necazurile păţite la trecerea munţilor”.
   Scenariul istoric “Petru Rareş şi Cetatea Bistriţei. Partea a doua” se va desfăşura sâmbătă, 19 iunie, în a doua zi a festivalului medieval bistriţean, după Parada Cavalerilor, Domniţelor, Stegarilor, Menestrelilor, Armelor şi Costumelor Medievale, condusă de Judele Bistriţei, care va începe la ora 17.00. Judele Bistriţei din acea vreme, Peter Rehner va fi interpretat de actorul Dan Rădulescu, iar domnitorul Petru Rareş va fi interpretat de regizorul şi actorul Liviu Pancu. Pentru ca personajul să fie cât mai autentic, organizatorii au împrumutat veşmintele domnitorului moldav de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, care are programată în această stagiune Trilogia Moldovei, a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.
        
      Serbările Bistriţei Medievale 2010 sunt organizate cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa, Forumului German Bistriţa, Centrului Judeţean pentru Cultură şi Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, AJOFM, Asociaţiei saşilor bistriţeni din străinătate şi al Asociaţiei Nosner Land Bistriţa.

      Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul www.bistritamedievala.ro .
    
      Sponsori principali: Timisoreana, Leoni, TeraPlast, Izvorul Minunilor

      Parteneri media: Realitatea TV, TVR Cluj, AS TV, Radio România Actualităţi, Radio Cluj, Radio Transilvania, Radio Renaşterea, Radio Someş, Mesagerul, Zile şi Nopţi, Adevărul de Seară, Răsunetul, Gazeta de Bistriţa, Agerpres, Bistriteanul, Port.ro, Urban Bistriţa, Calendar Evenimente, Bistrita 24, MuzicaBună, CityNews, BestMusic, iConcert, Metropotam.ro, Welcome2Cluj şi E-Zine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu